Despre noi

Casa de licitatii Ara Art Collection s-a deschis in septembrie 2010, avand insa o activitate de galerie inca din anul 2005. Galeria s-a remarcat prin urmatoarele activitati:

2004 – 2010

Art Collection a fost aleasa pentru ambientarea vastelor spatii ale sediului central al bancii HVB, cu lucrari de autor .

august 2005

Colaborarea cu atelierul de arhitectura condus de arhitectul Dorin Stefan (DSBA) s-a materializat in realizarea unui studiu istoric al imobilului din str. Mihai Eminescu nr. 220, in vederea revalorificarii spatiului.

septembrie – noiembrie 2005

In urma licitatiei, Galeria Art Collection a fost selectionata pentru participarea in cadrul unui proiect amplu initiat de Banca Mondiala si intitulat Cyber Museum, alaturi de institutii culturale si educationale de referinta din Romania .

octombrie 2005 – februarie 2006

Ambientarea sediului Aaylex Trading

aprilie 2006

Interferenta artelor – eveniment organizat in colaborare cu renumita firma Bang & Olufsen, demarand in fapt o serie de intâlniri tematice interactive, care isi propun relationarea si educarea in sens larg a colectionarilor in domeniul artelor plastice si a muzicii, prin intermediul conjunctiei sunet – imagine.

2005 – prezent

Ambientarea unor resedinte private.

Consultanta de specialitate asupra starii de conservare si oferirea solutiilor de panotare corecta a lucrarilor din importante colectii private.

Începutul Casei de Licitație AraArt se confundă cu moștenirea Tonitza. Mai concret, moștenitorii colecției deținute de Mihaela Tonitza, fiica lui Petru, unicul fiu al lui Nicolae N.Tonitza, s-au adresat specialiștilor AraArt acum 5 ani. Și așa a început totul…
 
“Îmi amintesc în amănunt, fiindcă era 18 septembrie, onomastica mea, Galeria Art exista de 5 ani, însă  episodul moștenirea Tonitza m-a motivat în a extinde activitatea comercială în sfera licitațiilor de artă. Aveam 111 lucrări semnate de cel ce fusese supranumit cel mai mare pictor al generației sale, pe care deținătorii doreau să le pună în vânzare cât mai repede. Cum s-ar fi putut face acest lucru legal, decât deschizând și o casă de licitație? Așa a apărut AraArt, adăugând diminutivul de la numele Ariadna alături de Art. Nu investiție, nu împrumut la bancă, ci numai artă adevărată și profesionalism onest.” rememorează episodul Prof. Dr. Ariadna Zeck, istoric de artă și expert evaluator AraArt.
 
Pe parcusul celor 5 ani de activitate, prin intermediul AraArt 117 lucrări de pictură și grafică semnate de Nicolae N. Tonitza au ajuns în posesia unor noi proprietari. Cea mai mare valoare la care s-a ridicat un tablou de Tonitza adjudecat într-o licitație AraArt a fost Fetița cu codițe, estimată de experții AraArt la suma de 20.000 euro și adjudecată pentru suma de 57.500 euro, în cadrul licitației numărul 15, din 23 mai 2013.

image003.jpg                                                              image005.jpg
Nicolae N. TonitzaFetița cu codițe                                                                Ștefan LuchianUlcica cu garoafe

Pe locul doi se clasează un alt nume cu greutate în arta românească, și anume Ștefan Luchian, cu 16 lucrări adjudecate. După cum bine știm, Luchian a fost în egală măsură pictor de compoziţii, peisagist, portretist şi genial interpret al naturilor moarte cu flori. Ștefan Luchian este artistul care preia tematica florilor și o dezvoltă la un înalt nivel, transformând-o într-un gen de sine stătător în pictura românească. Nu-i de mirare, așadar, că Ulcica cu garoafe a fost printre cele mai râvnite tablouri ale licitației AraArt numărul 22, organizată în data de 3 decembrie la Casa Capșa. De altfel, suma de 37.000 euro pentru care a fost adjudecată aceasta este cea mai mare valoare la care s-a ridicat un tablou de Luchian în licitațiile AraArt.
 
Podiumul este completat de Nicolae Grigorescu, cu 10 lucrări vândute. Cea mai bine vândută lucrare a sa în cadrul licitațiilor AraArt a fost Moara, adjudecată pentru suma de 20.000 de euro, în cadrul licitației numărul 9, din data de 29 martie 2012. În clasamentul celor mai bine vânduți pictori în cadrul licitațiilor AraArt se mai înscrie și Theodor Aman, cu 9 lucrări, dintre care Țigancă cu trandafir la ureche a fost adjudecată pentru suma de 22.000 de euro, în cadrul licitației numărul 24, din data de 20 mai 2015. Ultimul, dar nu cel din urmă, Gheorghe Petrașcu întregește top 5 cei mai bine vânduți pictori AraArt cu 8 lucrări adjudicate, dintre care menționăm Ulcica cu trandafiri, adjudecată pentru suma de 14.000 de euro, în cadrul licitației numărul 15 din 23 mai 2013.


image007.jpg
Nicolae Grigorescu
Moara
image009.jpg
Theodor Aman
Țigancă cu trandafir la ureche
image011.jpg
Gheorghe Petrașcu
Ulcica cu trandafiri